Sunday, Aug 26, 2018 | Post by Florentina Tatoiu | 0 comment(s)

Festivalul Vinului Dobrogean „Pontus Euxinus”, in Piata Ovidiu

In perioada 6-9 septembrie, 2018, în Piata Ovidiu se va desfăşura Festivalul Vinului Dobrogean "Pontus Euxinus", eveniment organizat de Irish Pub Constanţa.

Oaspeţii pot găsi o gamă largă de vinuri, de la vinuri seci (roşu alb şi roz) produse conform celor mai noi tehnologii, până la vinuri spumante, dulci şi demi-dulci, vinuri alcoolizate, precum şi vinuri rare “de colecţie”.

Festivalul are ca scop promovarea vinului şi a cramelor dobrogene, promovarea vinurilor de calitate prin antrenarea jucătorilor autohtoni din industria vinului dobrogea într-o competiţie benefică consumatorului, promovarea culturală a vinului, educarea publicului privind caracteristicile şi simplitatea vinurilor dobrogene, promovarea Dobrogei ca destinaţie turistică prin intermediul turismului viticol, promovarea municipiului Constanţa ca destinaţie turistică multiculturală, promovarea utilizării ambalajelor ecologice, a viticulturii organice şi a alimentaţiei sănătoase.

Crama HISTRIA, Crama DARIE, Crama BOGDAN, Crama VIISOARA, Crama RASOVA, Crama TRANTU, Crama ADAMCLISI, Crama HAMANGIA, Crama MACIN, Crama MURFATLAR, vă invită să aflați povestea vinului la Pontul Euxin, timp de patru zile, în inima cetății lui Publius Ovidius Naso.

 

Leave Your Comment